
Specialistă în jocuri mixte, Kristy Gazes joacă poker din 1986, și a reușit să-și facă un nume în lumea poker-ului profesionist.
La început, Kristy juca poker în timpul nopții, iar ziua lucra ca redactor de filme documentare. După câțiva ani, și-a dat seama că poker-ul îi aduce mai mulți bani decât slujba sa de zi cu zi și a hotărât să joace poker profesionist.
În 2003, a obținut titlul World Championship of Online Poker Omaha high low split. În 2005, a câștigat turneul Full Tilt Poker Championship, eliminându-l pe Ted Forrest în finală. De atunci, cariera sa a înregistrat succes după succes, iar în prezent Kristy Gazes reușește să termine majoritatea turneelor la care joacă în bani, clasându-se pe niște locuri cât se poate de onorabile. Printre ultimele performanțe ale lui Kristy Gazes se numără și faptul că s-a poziționat pe locul 16 la 2007 L.A. Poker Classic și calificarea în sferturile de finală la NBC National Heads-Up Poker Championship. OnlinePoker.Ro vă oferă și dumneavoastră șansa de a călca pe urmele legendelor, jucând acum pe Full Tilt Poker sau Pokerstars!
Când nu joacă poker, îi place să călătorească, să facă surf, să călărească și să petreacă timpul cu familia sa, acasă, în Hawaii.
Fosta soție a jucătorului de poker profesionist Billy Gazes este cunoscută pentru stilul său de joc agresiv, pentru deosebitul său simț al umorului și, mai recent, prin prisma ochelarilor săi de soare la care nu renunță niciodată.
Prezentă la din ce în ce mai multe turnee internaționale, Kristy Gazes reușește să impresioneze și să demonstreze, prin evoluția sa constantă, că nu se află din întâmplare la masa de joc alături de unii dintre cei mai buni jucători de poker profesionist din lume.